Imediat după revoluţia lui Lenin, în Rusia au fost interzise ziarele, au avut loc arestări și masacre și au fost instituite tribunale revoluționare, care acționau în deplină ilegalitate
Zilele acestea se împlinesc 100 de ani de la un eveniment care a distorsionat mersul firesc al istoriei. În noaptea de 24 spre 25 octombrie / 6 spre 7 noiembrie 1917, profitând de criza politică din Rusia, Gărzile Roșii, conduse de bolșevici, au preluat controlul principalelor puncte din capitata Rusiei. Propaganda oficială sovietică, dar și istoricii angajați din URSS, au atribuit acelor evenimente o importanță cardinală, interpretând-le ca pe un început de eră nouă. Astfel a fost creat mitul bolșevicilor salvatori și al „geniului umanității” – Vladimir Lenin.
Rusia la începutul sec. XX
La începutul secolului al XX-lea, Rusia era un imperiu plurietnic, care număra 125 de milioane de locuitori, dintre care mai mult de 55 de milioane erau rusofoni, iar 85% din populația sa erau țărani. Acest regim autocratic, fără Constituție și Parlament, era condus de un țar și guvernat de cinci instituții: administrația, poliția politică, mica nobilime, armata și Biserica Ortodoxă. Administrația se baza pe o birocrație puțin calificată și coruptă. Rusia a cunoscut o industrializare rapidă, care a făcut ca numărul muncitorilor din uzine să crească de la 700 mii în 1870 până la 2 mln 800 mii către anul 1916. În 1900, Rusia era a cincea economie mondială și primul producător de petrol din lume.
Acapararea puterii de către bolșevici
În rezultatul crizei politice, guvernul a pierdut orice control militar asupra capitalei. În noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1917, într-un climat general de neîncredere, 6000 de membri ai Gărzilor Roșii, conduși de Comitetul Muncitoresc Revoluționar (CMR), au ocupat punctele strategice. Ei au intrat în Palatul de Iarnă, unde își aveau birourile miniștrii, și fără să fi fost nevoie – contrar legendei comuniste – l-au luat cu asalt. În consecință, atacatorii n-au suferit nicio pierdere, fiind înregistrate doar șase victime în rândul apărătorilor. În dimineața zilei de 7 noiembrie, Lenin a anunțat că puterea a trecut în mâinile CMR și a cerut deschiderea imediată a lucrărilor unui congres panrus al sovietelor. Pe 8 noiembrie, în fața acestui congres, Troțki i-a atacat vehement pe menșevici și pe socialiștii revoluționari.
Congresul a adoptat decretele lui Lenin referitoare la pace și pământ, chemând la oprirea imediată a războiului civil și impunând abolirea proprietății private. Tot atunci Lenin a ratificat formarea unui nou guvern – Consiliul Comisarilor Poporului (CCP), prezidat de el și format din 15 bolșevici.
Pe 10 noiembrie, CPP a declarat că își va promulga legile fără acordul prealabil al sovietului. Curând au fost interzise ziarele, au avut loc arestări și masacre și au fost instituite tribunalele revoluționare, care acționau în deplină ilegalitate. De exemplu, comandantul-șef al armatei, generalul Duhonin, a fost ucis chiar sub ochii comisarului poporului, Krîlenko.
Ulterior, bolșevicii au început o insurecție la Moscova. Acolo însă trupele guvernamentale i-au contraatacat și, timp de câteva zile, au avut loc lupte violente, care au condus la moartea mai multor sute de oameni, până la victoria revoluționarilor.
„Furați-i pe hoți, jefuiți-i pe jefuitori!”
Simultan cu accederea sa în fruntea statului, Lenin a organizat procesul de distrugere a orânduirii sociale, lansând lozinca: „Furați-i pe hoți, jefuiți-i pe jefuitori!”, care încuraja jafurile, bețiile, violurile și asasinatele săvârșite de criminalii eliberați în acea primăvară din închisori. La sfârșitul lui noiembrie, detașamente de bolșevici au pătruns în sediul Băncii de Stat, punând mâna pe fonduri și jefuind 35000 de seifuri. Pe 27 decembrie, a fost publicat primul decret de naționalizare a întreprinderilor industriale și a marilor bănci, care a inaugurat monopolul partidului-stat asupra producției. De asemenea au fost anulate datoriile de stat, ceea ce a condus la ruinarea creditorilor. A început și procesul de distrugere a clasei mijlocii și a celei înstărite. Pentru a reduce la tăcere opoziția, pe 20 decembrie, la inițiativa lui Lenin a fost creată fără nici o bază juridică CEKA – poliția politică, care a inaugurat teroarea în masă și a devenit un mijloc de guvernare.
Dizolvarea Adunării Constituante
Pentru a-și asigura puterea absolută, Lenin avea de înfruntat și Adunarea Constituantă. Aceasta s-a întrunit pe 18 ianuarie 1918, în prezența a 397 de deputați din 707 aleși. În acel moment, Petrogradul era sub stare de asediu și un protest cu participarea a 50 de mii de susținători ai Adunării a fost oprimat sângeros: mitralierele Gărzii Roșii au făcut 20 de morți și zeci de răniți. Ședința a avut loc într-un climat tensionat, bolșevicii și Gărzile Roșii ocupând sala. Aceștia au încercat fără succes să impună adoptarea unui text, prin care Adunarea Constituantă s-ar declara incompetentă, și a unei „Declarații a drepturilor proletariatului” – un fel de parodie a „Declarației Drepturilor Omului”. Cele două propuneri fiind respinse cu majoritate de voturi, bolșevicii au părăsit Adunarea. Iar la 19 ianuarie, printr-un decret al CCP, Adunarea a fost dizolvată.
Războiul civil
Dizolvarea Adunării Constituante a dezlănțuit războiul civil, în care bolșevicii s-au confruntat cu socialiștii și republicanii susținători ai Adunării, cu partizanii care-și doreau întoarcerea la monarhie, cu cazacii de pe Don care cereau autonomie, cu țăranii care se opuneau rechizițiilor sălbatice ale bolșevicilor, cu muncitorii care respingeau „noul patronat” bolșevic și revendicau condiții de viață mai bune, cu naționaliștii fostului imperiu, care își reclamau independența, și cu anarhiștii care combăteau instaurarea statului bolșevic.
În aceste condiții, numai teroarea i-a permis lui Lenin să se mențină la putere și să-și impună programul de „comunism de război”, care prevedea măsuri radicale: suprimarea proprietății private, a moștenirilor, a comerțului privat, a monedei; instaurarea economiei planificate și a muncii obligatorii. Acest plan a ruinat țara, a cărei producție industrială a scăzut de la indicele 100 în 1913 la indicele 12 la începutul anului 1921, în timp ce inflația a explodat, trecând de la indicele 100 în 1913 la 64 de milioane în 1923, iar recolta de cereale a scăzut de la 78,2 milioane de tone în 1913 la 48,2 milioane de tone în 1920.
Cu prețul unor mari suferințe pentru popor, printre care și teribila foamete care a lovit țărănimea în 1920-1922, bolșevicii au câștigat războiul civil în 1921. Cu toate astea, pentru a evita prăbușirea generală, Lenin a fost obligat să propună Noua Politică Economică – NEP.
Instaurarea dictaturii proletariatului
După interzicerea celor mai multe ziare nebolșevice, în 1920, la inițiativa lui Lenin, a fost creat Glavlit, organul de cenzură și control prealabil al tipăriturilor. Răspândită printr-o propagandă permanentă, ideologia bolșevică a devenit o normă obligatorie. Totodată, a fost instituit monopolul asupra puterii, economiei, culturii și ideilor, precum şi teroarea ca mijloc uzual al guvernării.
La 19 mai 1922, Lenin a cerut lichidarea Bisericii Ortodoxe. În mai, același an, el a pus în practică un plan de expulzare a scriitorilor și profesorilor, care susțineau contrarevoluția, și a dat directive pentru redactarea unui Cod Penal, de care revoluţionarii aveau nevoie la organizarea proceselor penale trucate. Pe 17 iulie 1922, Lenin a discutat cu Stalin în privinţa deportării menșevicilor. Iar, la sfârșitul lui septembrie, el a dispus expulzarea din țară a 160 dintre cei mai cunoscuți intelectuali ruși. Plănuind impunerea regimului său şi în alte ţări şi pentru a răspândi ideea revoluţiei în întreaga lume, Lenin a creat şi Internaționala Comunistă.
Pe 25 octombrie 1922, Armata Roșie a eliberat Vladivostokul de sub ocupația japoneză, întorcând sub controlul CCP teritoriul Rusiei țariste, cu excepția Finlandei, Statelor Baltice, Poloniei și Basarabiei. Pe aceste teritorii, sub influența Armatei Roșii, în anii războiului civil au fost constituite câteva republici sovietice în baza principiului autodeterminării popoarelor, enunțat de Lenin în 1917. Încheierea războiului a permis convocarea primului Congres al sovietelor din republicile sovietice, care, pe 30 decembrie 1922, a adoptat declarația cu privire la crearea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).
Unirea Basarabiei cu România
Noul guvern condus de Lenin a încheiat un armistițiu cu Puterile Centrale la 2/15 decembrie 1917. Pentru a îndeplini promisiunea păcii imediate și a compensa sprijinul acordat de germani pentru luarea puterii politice, bolșevicii au încheiat separat pacea cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Imperiul Otoman) la 3 martie 1918.
În 1917, după răsturnarea regimului țarist, Rusia a ieşit din Primul Război Mondial, devenind neutră. În baza „Declarației privind popoarele din Rusia”, adoptată de puterea sovietelor în noiembrie 1917, la Chișinău a avut loc „Congresul ostașilor moldoveni”, care a proclamat „autonomia teritorială și politică a Basarabiei” și a decis crearea Sfatului Țării.
Pe fundalul războiului civil din Rusia, extins și în Ucraina, care și-a declarat independența, pentru a asigura protecția Basarabiei, noul premier român, generalul Alexandru Averescu, a trimis trupe în provincie, în timp ce aceasta și-a proclamat independența față de Rusia.
Pe 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul legislativ de la Chișinău, a proclamat Unirea cu România, după ce au fost rezolvate divergențele privind forma de stat și reforma agrară.Mariana S. ȚĂRANU, conferențiar universitar, doctor în istorie