PROGNOZA METEO. Vremea se schimbă de duminică: PLOI în cea mai mare parte a ţării, NINSORI la munte

0
597

Vremea se schimbă de duminică. Ploile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a țării. Treptat la munte și trecător în Maramureș, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. În zonele joase din sud, centru și est va mai fi ceață, posibil asociată trecător cu burniță. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 14 grade, iar cele minime între -1 și 10 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

 

PROGNOZA METEO. La noapte, în sudul, estul și parțial în centrul țării, va persista nebulozitatea joasă și local se va semnala ceață, asociată trecător cu burniță. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, iar cu precădere spre dimineață în extremitatea de vest și nord-vest, izolat, va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane. Temperaturile minime se vor încadra între -3 și 7 grade, ușor mai ridicate pe litoral, dar posibil și mai scăzute în estul Transilvaniei.

BUCUREŞTI. Cerul va fi noros. Vor fi condiții de ceață și trecător, burniță, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 4 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Vremea va fi predominant închisă, însă valorile termice se vor situa, în general, peste cele climatologic specifice perioadei. Îndeosebi din a doua parte a zilei ploile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, exceptând sud-estul unde acestea se vor semnala pe spații mici și doar spre sfârșitul nopții. În Banat, Crișana, Maramureș și zona Carpaților Occidentali cantitățile de apă vor depăși punctiform 15…20 l/mp.
Noaptea, treptat la munte și trecător în Maramureș, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. La începutul intervalului, local, în zonele joase din sud, centru și est, iar noaptea îndeosebi în Dobrogea va mai fi ceață, posibil asociată trecător cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Delta Dunării, Câmpia de Vest și pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 14 grade, iar cele minime între -1 și 10 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

BUCUREŞTI. Cerul va fi mai mult noros, iar condițiile de ploaie vor fi reduse și doar spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului, mai ridicată decât în mod obișnuit la această dată, va avea o maximă de 9…10 grade și o minimă în jurul valorii de 5 grade. Dimineața, vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO LUNI. Vremea va fi închisă se va răci față de zilele precedente, în special în vest, centru și nord. Temporar va ploua în sudul, centrul și estul țării, iar la munte va ninge și se va depune strat consistent de zăpada, în special în masivele sudice. Cu precădere în cursul nopții în Transilvania, nordul și în Subcarpații Moldovei, zona submontană din sud și pe spații mici și în dealurile vestice, treptat vor predomina ninsorile. În Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei și în zonele montane aferente, cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare în sud, est și la munte, cu viteze mai mari, în Bărăgan și pe creste, unde la rafală va putea depăși 55…60 km/h. Temperaturile maxime vor avea valori de la 1…2 grade în Dealurile de Vest și în nordul Moldovei, până la 12…14 grade în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra între -3 și 10 grade.

BUCUREŞTI. Vremea va fi închisă și temporar va ploua, moderat cantitativ. Vântul se va intensifica îndeosebi în a doua parte a intervalului, când vor fi rafale în jurul a 50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade.

PROGNOZA METEO MARTI. Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor și îndeosebi pe parcursul zilei în sud, centru și est vor fi precipitații, în general slabe cantitativ. În Transilvania, nordul și Subcarpații Moldovei vor predomina ninsorile, trecător în Oltenia vor fi precipitații mixte, iar în rest ploi, în timp ce la munte va continua să ningă. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări la munte, în sud și în est. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 11 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață în zonele joase.

BUCUREŞTI. Vremea se va menține închisă și temporar va mai ploua slab pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la începutul intervalului. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul nopții pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie în vestul și sud-vestul țării. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare în regiunile vestice și montane.
Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -5 și 3 grade. Dimineața și noaptea în zonele joase va fi ceață.

BUCUREŞTI. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

De joi, valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice perioadei. Vor fi precipitații pe arii mai extinse în prima parte a intervalului. La Bucureşti, valorile termice se vor menține în general în jurul normelor, iar precipitațiile se vor semnala mai ales în prima parte a intervalului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here