Accident grav în Brașov. Un bărbat a fost ucis pe trecerea de pietoni

0
244

Accident cu final tragic în Brașov. Un bărbat a murit în timp ce traversa strada pe la trecerea de pietoni, fiind călcat de un șofer care nu i-a acordat prioritate.

Trecerea de pietoni pe care a fost ucis se află la intersecția străzii Soarelui cu Calea București.

Accidentul a fost cauzat de neatenția șoferului, care a nu a încetinit la trecerea de pietoni și l-a aruncat pe bărbat la 40 de metri distanță.

La fața locului a venit un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale, dar nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul rănit, potrivit news.ro.

Cel care se afla la volan va fi pedepsit, fiind acuzat de ucidere din culpă.

„Un autoturism care circula pe Calea Bucureşti spre strada Toameni nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea regulamentară a străzii la intersecţia Soarelui cu Calea Bucureşti. În urma accidentului a rezultat decesul pietonului“, a declarat purtătorul de cuvât al Poliției Brașov, Gabriela Dinu.

În locul respectiv, fix pe aceeași trecere de pietoni, a mai murit o tânără de 16 ani, în martie anul trecut. De asemenea, au mai fost rănite patru persoane în ultimul an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here